Browse Author: admin

Am fluturi în buzunar şi-o inima care bate cât şapte

Timpul petrecut împreună nu înseamnă neapărat că trebuie să ne sorbim din ochi unul pe celălalt, ci să facem ceva împreună şi să ne acordăm unul celuilalt toată atenţia. Prin timpul petrecut împreună avem dorinţa de a ne comunica afecţiunea şi de a ne manifesta iubirea în acest mod.

Nu-mi place să pun presiuni asupra omului pe care îl iubesc. Pe măsură ce relaţia evoluează, în afara timpului petrecut împreună, ne dorim şi timp personal, timp pe care noi să-l petrecem cu noi sau cu cei care ne sunt dragi. În felul acesta fiecare îşi păstrează propria identitate şi individualitate.

Mi se-ntâmplă ca atunci când ajung din nou într-un anumit loc, să-mi reamintesc lucrurile care mă leagă de locul respectiv. Azi, la Roaba de cultură, mă întrebam dacă locul de pe iarbă pe care am stat e acelaşi cu locul în care ne-am aşezat când ne-am văzut prima oară la un film online pe putlockers Şi cred că da, că tot ăla e.

Am rememorat începutul nostru, zilele în care ne-am îndrăgostit unul de celălalt, pasiunea şi fericirea pe care le-am simţit de fiecare dată când ne-am întâlnit. Nu s-a schimbat nimic, pentru că în fiecare zi sunt mai îndrăgostită şi mai fericită. Asociez anumite momente cu părţi din trecut, dar sentimentele şi trăirile sunt mereu prezente. Recreez permanent momentele de beatitudine iar scânteia nu păleşte niciodată. Nici n-ar avea cum.

Mulţumesc că ai intrat în viaţa mea şi mi-ai înseninat zilele. Îţi mulţumesc pentru că m-ai făcut să zâmbesc şi pentru că m-ai făcut să zic că merită trăită viaţa. Deşi de multe ori nu ai ştiut, m-ai convins să merg mai departe. Fără să îţi dai seama, te-ai apropiat de mine şi mi-ai bandajat rănile. Când eram pe punctul de renunţa la visul meu, te-ai apropiat şi, cât se poate de optimist, mi-ai spus cât de important este să-ţi urmezi visele. Atunci, am luat visul meu aruncat în coşul renunţării şi i-am dat aripi. M-ai ajutat să-mi îndeplinesc multe dintre dorinţe. Iar tu, nici măcar nu ai ştiut.

Am fluturi în buzunar şi-o inimă care bate cât şapte…

As vrea sa-mi promiti liniste in seara asta

Am momente în care mă cred puternică. Poate chiar sunt. Depinde cum mă percepe fiecare. Sunt atâtea gânduri care năvălesc în mine fără să mă întrebe. Fără să-mi ceară să le deschid uşa. Mi-ar plăcea să descopăr ceva nou în mine, ceva de care să rămân uimită. Apoi să-mi recunosc faptul că ador să fiu apreciată, pentru că atunci mă încearcă un sentiment de siguranţă, de bine, de linişte, şi un sentiment ce-mi trimite tremurul genunchiului.

În vremea asta, între aprilie şi mai, mă gândesc mai intens la ea decât în alte luni. Şi mă umplu de dor. Îmi stăpânesc lacrimile, dar lipsa e mai pregnantă decât în alte perioade. Ştiu doar că ar fi mândră de mine. Iar gândul ăsta mă-mpinge mai departe. Era mândră de fiecare dată când câştigam un concurs sau luam un premiu. Care acum, îmi par banale. Dar atunci, emoţiile îmi zguduiau fiinţa. Cu toate astea, m-a ţinut constant de mână. Şi fiecare strângere de suflet mi-a dat putere şi încredere.

Aş vrea să-mi promiţi linişte în seara asta. Un zâmbet şi un cămin ideal.

Tu cat ai iubit si cat ai zambit azi?

Cândva mi-am dorit să pot să fiu rea, să supăr sau să dezamăgesc, aşa cum m-au dezamăgit pe mine alţii. M-am luptat cu mine şi am stors ultima picătură de răutate. Nu e pentru mine. Nu pot fi în felul ăsta. Am fost plămădită altfel. Sunt genul de femeie care-şi pune multe întrebări şi caută nenumărate răspunsuri. Unde începe şi unde se termină răul? Binele învinge întotdeauna? Răul care se află în mine, unde stă ascuns şi când iese la iveală?

Nu mă văd mai bună decât sunt. Nu pretind că aş fi mai inteligentă decât X sau Y. Recunosc, din nou, nu îmi plac oamenii proşti. Nu pentru că m-as considera cumva superioară lor. Nicidecum. Dar nu am ce învăţa de la un om care doar se laudă şi rămâne inconştient, în prostia lui. Îmi plac oamenii care mă pot impulsiona, stârni, oamenii care îmi pot da un dram de curaj pentru a face un anumit lucru sau doar pentru a avea tăria de a-l duce până la capăt. În fiecare zi îmi dau seama că pot. Pot foarte multe, dar uneori mă poticnesc şi rămân acolo, înţepenită între incertitudini.

Azi am simţit nevoia nisipului auriu sub tălpi. Mi-am amintit marea, dar niciodată nu mi-o imaginez la fel. E mereu alta. M-aş fi plimbat cu cântecul mării pe buze şi ritmul în buzunar. Tot azi aş fi avut nevoie de un moment de relaxare, de un masaj şi de mâna caldă care să-mi mângâie fruntea încreţită de atâtea griji. Iar acum mă întreb..până unde poate merge un om pentru a îşi atinge scopurile? Până unde poate să calce? Cât de dureros poate să zdrobească un suflet? E dincolo de puterea mea de percepere. Poate pentru că eu am învăţat să iert.

Ajunsesem la un moment dat la concluzia că omul este format din două părţi. Şi că pe fiecare umăr stă aşezat un înger. Cultiv starea de bine care creşte în mine şi ofer zâmbete şi iubire fără ca măcar să mi se ceară.

Tu cât ai iubit şi cât ai zâmbit azi?

ȘTIRE LA CARE NU ȘTIU DACĂ SĂ PLÂNG SAU SĂ RÂD – UN ROMÂN DIN SERBIA A INVENTAT CAFEAUA DIN SFECLĂ ROȘIE

Umblă vorba în târg că un român, dar nu de la noi, ci de la Sârbi, a inventat cafeaua din sfecla roșie. Eu, om pofticios și gurmand (nimeni nu e perfect), amator de sfeclă roșie în perioada Paștelui, la aflarea acestei știri am rămas perplex. Mănânc sfeclă de atâta vreme și habar nu aveam că în sfeclă se află secretul cafelei. Vorba aia, trăiești și înveți.

Acum, glumim și râdem, că oameni suntem, dar, la modul serios, trebuie să mă întreb: oare cât de proști sunt jurnaliștii din România? Cafeaua, e o plantă, din a cărei fruct obținem băutura cu același nume. Sfecla roșie e o altă plantă ierboasă de la care consumăm, în diferite moduri, o parte îngroșată a sistemului radicular. Acum, întrebarea mea logică, făcând abstracție de diploma de inginer agricol, este cum mama ei de treabă poți obține cafea (Coffea arabica- să fim mai preciși) din sfeclă roșie? Păi, nu prea poți. Așa că am căutat știrea, și diferite surse au avut bunul simț și inteligența necesară să precizeze că ceea ce a obținut omul nostru e un înlocuitor la clasica băutură matinală.

Ăia care au scos însă titlul ăsta or aveau mintea odihnită de la lipsa de cafea, ori pur și simplu au făcut copy-paste de la alții și mai odihniți ca ei. Înțeleg, poate e o greșeală, poate nu am realizat cât de nașpa sună, dar, dacă jurnaliști ne cheamă, păi cred că putem filtra cât de cât știrile care le publicăm, că nu suntem cizme ci oameni, care au creier și care pretind că sunt cele mai inteligente mamifere din câte există.

Astfel, băutura înregistrată de românul din Serbia (nu mă întrebați cât de român este) se numește Sorogat cafe na bazi svekle. Habar nu am de limba sârbă, dar dacă ar fi să ghicesc cred că o traducere ar fi: Surogat de cafea pe bază de sfeclă. Și, dacă vreau să duc ideea și mai departe pot să mai spun și că această băutură nu e prima care înlocuiește cafeaua originală. Năutul, prăjit și măcinat, este un bun înlocuitor. La fel și Orzul – dar despre care știu că trebuie preparat altfel, habar nu am cum. Deci, da! Am reinventat apa minerală. Și nu e rău. Bravo lui, mai ales că face și bani din asta. Dar jurnaliștii lu pește, care habar nu au cât de ridicol sună titlul lor, nu au nici o scuză.

Generația copy-paste, și mai nou generația google search – copy – google Translate – paste, a făcut ca presa, per total, să nu fie altceva decât o întrecere între cine găsește mai repede știrea și care e mai rapid în a o traduce. Despre ce e vorba în ea, cum sună ea tradusă în Google Translate sau nivelul de ridicol la care ajunge, nu prea mai contează pentru că nici cititorii nu au standarde foarte ridicate… Iar asta spune multe despre toată imaginea asta care se perindă prin fața ochilor atunci când deschizi ușa, televizorul sau ziarul.

Hai, ne vedem mâine la o Cafea Arabica autentică!

Amazon renunta la criptare

Una din cele mai neasteptate vesti si cu cel mai mare impact care este posibil sa starneasca diverse conflicte, este cea data de bine cunoscutul Amazon. Cel mai rau lucru de pe urma vestii lansate de catre cei de la Amazon este faptul ca si alte companii este posibil sa ii urmeze, iar in viitorul apropriat sa genereze un conflict, greu de stins, de oprit.

Amazon renunta la criptare.
Da, este adevarat, Amazon a anuntat faptul ca, nici un dispozitiv al sau, nu va mai beneficia de criptare, renunta la criptare si posibil sa treaca de partea guvernului datorita unor conflicte aparute. Aceaste decizii neasteptate, posibila trecere de partea gurvernului si renuntarea la criptare a tabletelor, telefoanelor, adaptoare TV si celelalte dispozitive sunt rezultatul conflictelor, disputelor dintre cei de la FBI si Apple.

Repercursiuni datorita decizilor.
Datorita acestor decizi, Fire Phone, Fire Tablete, Fire TV si Kindle pot fi si vor fi tinte clare din punct de vedere al exploatarii, deoarece o sa aiba un punct esential in minus din punct de vedere al securitatii. Cel mai mare pericol ar fi sa se dezvolte o “caracatita” si alte companii sa ii urmeze pe cei de la Amazon si sa renunte la criptare.

Pe langa toate astea toate dispozitivele Amazon care vor aparea nu vor beneficia de nici un fel de criptare, adica vor fi vulnerabile si tinte pentru cei care nu au ce face in timpul liber.

Fire OS 5 fara criptare.
Un lucru bun dupa toate aceste decizii este faptul ca toti cei care au device-uri Amazon vor pierde acest plus de securitate, vor pierde criptarea datelor doar daca vor face update la versiunea Fire OS 5. Update la aceasta versiune se poate face doar daca in device-ul, dispozitivul pe care il aveti nu mai exista date criptate.

Ce parere aveti despre decizia luata ? Credeti ca alte companii vor face acelasi lucru?

  • 1
  • 2